Iași.

 

IMG_20151004_092942

Iași, octombrie 2015

Iași e ca acasă. Numai că mai bine. Mai sufletește. Mai calm. Mai istoric. Mai profund. Mai altfel.

E ca o piesă de jazz. E ca o melodie din perioada interbelică. E locul perfect pentru liniște, pentru cultură, pentru citire, pentru meditare…

În orașul meu de suflet stau mereu într-un cartier, de lângă Copou, plin de case și monumente istorice micuțe. Acolo parcă mai pot simți ritmul vieții de altă dată. Noaptea când treceam pe lângă geamuri parcă mai vedeam un scriitor care dă cu penița sau pe cineva care citește la lumina lămpii sau cum cineva cântă la pian. E unic. E ca o poveste fără sfârșit.

 

 

 

Anunțuri

part II – T….

Stop cadru. Episodul următor: Tudor… 

Pasiunile vin și se duc. Unele bolnave. Focul inimii poate fi la fel de înșelător ca un miraj în pustiu. Când credeam că n-am scăpare și că legătura asta e pe viață, prin tot felul de sunete noaptea, plânsete, dureri și disperări, demonstrații de mândrie … l-am cunoscut pe Tudor.

Pe Tudor. Între două fumuri de țigară și o cafea. Se uita la mine cu ochii lui albaștri. Albaștri – verzi ca marea….”Pe care tu o iubești atât de mult..”

Tudor n-avea diplomele, n-avea oamenii lângă el, nu se bucura de atenție, n-avea șarm, n-avea carismă, n-avea vorbele alea cu care cucerești lumi, nu încerca să impresioneze prin cuvinte și citate sofisticate, nu se îmbrăca la patru ace și nu făcea parte din cercurile de prieteni sau amici care mă înconjurau. Pe Tudor nu l-au cunoscut mulți din ai mei. Pe Tudor l-am ținut doar pentru mine.

A venit ca vara pe care eu credeam că o urăsc atât de tare. Cu valul ăla de căldură și vântișor de mare..  Avea o putere în privire pe care n-o mai văzusem la nimeni altcineva.

Știți ce poate fi la fel de irezistibil ca farmecul – Puterea, ambiția și pasiunea..

Calm. Liniștit. Tăcut. Tăcut și sigur pe el. Tudor n-a avut dubii. N-a jucat murdar. N-a avut ezitări. A venit și ”a luat”. Și m-a luat.

”Degeaba încerci. Degeaba pierzi timpul. De ce te consumi aiurea tu nu vezi că n-am loc pentru tine?” Tudor n-auzea. Se uita la mine cu ochii lui albaștri și zicea: Hai…”

Urcam în mașină și cutreieram orașele prin nopțile de vară. Mă lăsam pe bancheta mașinii de parcă obosită, pierdută și aveam impresia că nu mai exista nimic pe lume. Nici ei. Nici ele. Nici viața mea. Nici ceilalți. Mă bucuram ca un copil mic. Atunci am învățat să fiu liberă ..Liberă și fericită!

Mă uimea cu istețimea lui, era citit și deștept chiar dacă studiile n-au fost prioritatea lui niciodată. Mă uimea cu bunătatea și mai ales cu dăruirea lui. Avea o forță și o tenacitate care mă uimea .. pe care eu încă nu le aveam….învățam odată cu el. Aflasem că luase de câteva ori viața de la zero, singur.

”- Zi-mi cum ai putut? Să iei totul de la zero așa fără emoții? Cu sânge rece? 

– Și tu poți…Ești cea mai inteligentă femeie pe care am cunoscut-o. Inteligentă și deosebită…N-am mai cunoscut pe cineva ca tine…

Și prindeam aripi. Și mă simțeam puternică. Ferice de bărbatul care o admiră pe femeia lui. Unica. Admirație. Atâta ne trebuie și vom fi ale voastre!

Puțini pot iubi cu admirație.

Tudor e băiatul pe fața căruia nu puteam citi vreo emoție decât atunci când mă privea. Dar o făcea de parcă voia să-mi citească în priviri tot ce gândeam, tot ce am făcut, tot ce regret și tot ce sper.  Cu toată alura lui de siguranță și putere vedeam cum uneori îi tremură mâinile când îmi vorbea. Unde mai găsești atâta sinceritate? Și pasiune….tare multă pasiune. În felul cum mă privea, cum mă apuca de mână, cum mă săruta… Mă uitam la el și mă întrebam ”cum încape într-un om atâta pasiune? cum poate iubi cineva cu atâta pasiune?”

N-a fost nici prima nici ultima dragoste. N-a fost marea iubire. N-a fost bărbatul pentru care aș da totul. N-a fost bărbatul pentru care n-am dormit nopți. A fost cel care m-a iubit. În tăcere. Cel mai tare. Este bărbatul care mă lasă fără replică atunci ne vedem. Niciodată nu  am înțeles de ce.

Încă se mai pierde atunci când ne vedem întâmplător – roșește, îi tremură mâna și-mi spune tot felul de nebunii. Apoi mă privește mult și nu zice nimic. N-am întâlnit la niciun alt bărbat atâta putere și atâta bunătate…

La Tudor m-am întors de fiecare dată… și de fiecare dată mi se părea că-s cea mai puternică ființă din lume.

”Hai du-te …ai să te întorci tu..” Și mă întorceam.

Câți oameni n-am cunoscut în viața asta îl credeam pe el deasupra tuturor. Oricât de tare nu m-as fi dăruit în altă relație ieșeam ca și cum n-am fost și lăsam totul în urma mea. Cu excepția lui..

El m-a luat cu putere din jocul unui narcisist plin de sine,  la el am ajuns după toți ceilalți..ce ironic.

Tu-mi ziceai în nopți pierdute.. ”Vino. Ceilalți nu există..”

De la el am învățat cum să mă ridic și să merg înainte, cu ezitări, cu strâns din dinți dar să merg înainte. Că tocmai el a fost cel care m-a făcut să cred că pot atât de multe și că am o forță de nebănuit. A fost bărbatul care m-a privit cum nu m-a privit nimeni altcineva – cu admirație! Știam cât de imperfectă sunt iar el mă privea de parcă nu mai exista nimeni pe lumea asta….

 

 

prima (part I)

eu nu-mi explic de ce fetele zvâcnesc când aud combinația ”prima dragoste”. pe bărbați îi cam lasă rece. pe mine nu mă lasă nicicum. eu nu știu care a fost prima mea dragoste. pot să vorbesc despre băiatul cu care am ieșit prima oară. cu care m-am sărutat prima oară.  prima dragoste? eu de fiecare dată am iubit prima oară. atunci când am iubit.

văd pe facebook un status gen: ”oh, azi m-a invitat prima dragoste la cafea” și se pornesc statusuri gen ”oh, ah, ce frumos, ești emoționată?” stau și mă gândesc – că n-aș ieși cu niciunul din bărbații de care am fost îndrăgostită.  off. nu mersi. să rămână acolo sunt. în trecut. cu o singură excepție…

Coup de foudre

El a fost băiatul de care m-am îndrăgostit la facultate. Țin minte bine cum din cei aproape 100 de studenți el a ieșit în față pentru nu știu ce prezentare. Îi țin minte bine trăsăturile, corpul, cum stătea acolo în față cu mâinile la spate. Nu puteam să-mi iau ochii de la el. Avea ceva.. Avea altceva… Eram sigură că voi ajunge să mă îndrăgostesc de unu’ ca el. A fost un fel de presimțire. Jur. Simțeam că o să-mi pierd mințile, că o să-mi pun sufletul pe tavă, că o să pun totul la bătaie fără ca să clipesc măcar.

Și așa a fost.

Carisma – irezistibilă armă..

Îl vedeam pe holuri. Îl vedeam la lecții. Printre cărți. În pauze. Pe străzi. Când mergeam acasă. Oriund! Ne-am cunoscut printr-un prieten. Am înțeles atunci de ce ”el”. Carismatic, din cale afară de inteligent și elegant. Era admiraț și invidiat.  Îi cita pe marii fiolosofi și-i dădea cu fraze șmechere. Avea un farmec de nu-i puteai rezista. Fetele suspinau după el iar băieții îl imitau sau i se supuneau fără ca măcar să clipească. Trebuia să-l faci să te placă. Nu puteai să treci pe lângă el nepăsător.  Iar el știa asta. Ce armă! Și o folosea la maximum. Se folosea de oameni cu măiestrie…

Pe atât de bun la vorbe era pe atât de meschin și indiferent.  Și am reușit atunci să ajung să fiu și mai aproape de el. Eram în al nouălea cer.

„Prefer să mor de pasiune decât de plictiseală..”

..zicea cineva. Și am murit. De câteva ori. Mi-am pus pentru prima dată totul la bătaie. Totul. Am intrat în jocul lui fără să clipesc măcar. Știți ce înseamnă dependență de un om? Eu știu. Ce amară era. Făceam tot ce-mi spunea cu ochii închiși. M-am împotmolit. Știam asta. Și credeam orbește că și el poate simte asta. Nici nu speram la dragostea lui necondiționată speram că măcar își va da seama că eu sunt destinul lui. Și nu eram singura….

Și ele îi făceau jocul. Mai puternice decât mine și mai deștepte. Mă uitam la ele și nu înețelegeam cum au căzut și ele în jocul ăsta?

”- Ce dracu le faci tu că parcă nu ești rupt din soare? 

-Așa sunteți voi femeile. Sunt niște masochiste. Cum le-ai dat totul cum nu mai e a ta.”

Și avea dreptate. Credeam.  Și eu eram una. Și ele. Și ea.  Câte prostii n-am mai făcut atunci. Ne învârteam cu toții în același cerc vicios. Mai încercau alții să mă mai tragă de mânecă dar fără succes n-aveau nicio șansă în fața lui.

”Degeaba încerci să te uiți la alții, degeaba ei vin la tine că tot la mine te vei gândi.” Îmi zicea fumând la greu. Și eu tăceam ca și cum aș confirma cele spuse. Cum poți să fii așa? Stătateam nopțile printre pahare, țigări și certuri apoi plecam acasă și-mi ziceam.. nu, nu – îmi juram să nu mă mai întorc. Apoi o luam de la început.

Același bărbat. De neînlocuit. Aceeași manipulare. Același narcisism. Același joc murdar. Aceleași vicii. Aceleași vorbe. În ce căcat mă băgasem? Și ele printre aceleași lacrimi se întrebau la fel. Niciuna din noi nu putea trăia fără el. Ce urmează după el? O lume întreagă dacă am fi căutat n-am fi găsit unul ca el. Plângem, suferim, Trântim ușa după noi. Îl trimitem în toate locurile posibile și imposibile. Fugim cât ne țin picioarele..Apoi ne întoarcem frumușel la el înapoi. Clasic, nu? Nu.

Astfel de oameni se cred de neînvins. Și pe bună dreptate. Numai că viața are uneori alte planuri și e tare, tare imprevizibilă. În afară de carizmă și farmec mai sunt multe alte chestii irezistibile….

 

altfel.

știți cum e cu schimbările radicale? ca și cu revoluțiile. cele adevărate. (nu nu, nu intru în detaliile alea masonice și nu mai știu de care). nu le planifici. te-ai trezit la un moment dat și îți dai seama că o vei face! pur și simplu…..

***************************************

m-am tuns. simplu – m-am tuns. eu care umblu de vreo zece ani cu plete lungi. foarte lungi. îmi plăcea enorm să mi le afișez, să le las în bătaia vântului. parcă eram o zână era deliciul bărbaților și băieților și m-am trezit într-o dimineață frumoasă de martie și am zis – vreau să am părul scurt, dar foarte scurt.

zis și făcut. fără regrete. nu-mi explic de ce. nu-mi explic cum.

nu-mi explic de ce rebela asta din mine își face apariția tocmai în luna martie. tatuajul de pe mână tot în martie l-am făcut. ahh ce sentimente. exact ca acum!

***********************************************

s-a schimat ceva…da. dar încă nu-mi dau seama ce…

Ce cauți…te găsește

Cu vreo doi sau trei ani în urmă am dat de un video. Era un spot publicitar al unui film polonez. Spotul avea la urmă o melodie de 2 secunde, un jazz superb.. A fost coup de foudre. Am început să caut melodia aia ca nebuna. Slabe șanse. Nici un fel de shazam și soundhound n-au ajutat. L-am lăsat baltă. Din când în când îmi mai puneam spoturile alea doar ca să aud 2 secunde jazzul.

Într-o seară ascultam un post de radio local și la un moment dat aud un saxofon. Ceva cunoscut…hmmm… Bingo. E piesa din spotul ăla. O șansă la un milion. Dar ce șansă… Piesa cu pricina. Superbă nu?

Dictator2

Dragostea asta e un dictator fără fisură. Cere totul… Iubesc  siguranța. ȘI CERTITUDINEA. ȘI STABILITATEA. Femeile iubesc stabilitatea. Cu cât mai evidentă cu atât mai bine! Sunt un tiran, știu, dar altfel ”mă clatin”. Altfel privesc unde n-ar trebui să privesc. Te gândești că el nu are mâinile destul de puternice ca să-ți acopere ochii, dar ochii de cele mai multe ori fac echipă bună cu dorința..Hmm..dar ce păcat, ce păcat că el nu știe toate astea..