Frumoși ani. Foarte frumoși. Anii de studenție, zic.
Curând, în mai puțin de o lună am să o termin și cu asta. Mama zice că au trecut anii ăștia repede, de parcă nici nu am fost studentă. Eu zic altceva însă: n-am calculat timpul.
Am iubit, am adorat, am urât anii ăștia. Și poate că ”am urât” tot intră în contextul i-am iubit, mai uram și eu nopțile nedormite.
Privesc în urmă și fata de la 18 ani, abia ieșită cu tot cu valiză din liceu, abia dacă îmi mai apare în minte. Tot portretul ei nu-l pot face, deși unele aspecte îmi apar în minte, cum ar fi izul de nesiguranță, un fel de dezamăgire, un fel de eliberare, un fel de dorință nemărginită de a începe ceva nou!!! Eu nu voi fi niciodată în categoria oamenilor pentru care liceul înseamnă distracții, fericire și adolescență rebelă. Nu am iubit liceul, mă simțeam pe ace în permanență, simțeam o nemulțumire interioară și nici nu învățam cel mai strălucit. Nu aveam interes, aveam note mari doar la obiectele care îmi plăceau, și erau doar vreo 2 sau 3 🙂 .
Vroiam schimbare, vroiam să văd altfel de oameni, oameni cu carte, oameni de la care pot învăța ceva, de la care pot să iau valori, nu clișee și nu falsități. Și primul meu profesor de la facultate a fost exact așa. Un exemplu de inteligență și cultură, bun simț și enorm de multă bunătate. Prea multă. Restul profesorilor de la facultate sunt la fel de inteligenți la fel de citiți și la fel ”de altfel” decât cei pe care i-am avut în liceu.
N-am calculat timpul, pentru că m-am schimbat, am ”crescut” , am încercat să iau ce e mai bun, pe alocuri dădeam greș. În studenție mă distram ca niciodată și a doua zi mergeam la ore de dimineață, dar nu conta. În studenție învățam mult, de vedeam tot haosul din capul meu cum își bate joc de mine. Fără scrupule.
În studenție m-am schimbat cel mai mult, am devenit altfel. Am început să văd altfel lucrurile, să le percep altfel, să procedez altfel. Mai matur și mult mai inteligent. Dar asta a fost cu timpul. Am început să și am vicii. 🙂 Le iubeam și pe alea.
Mi-e interesant cum unii care trec prin chestia asta numită ”studenție” nu cresc, rămân la fel de limitați, nu iau nimic de aici. Cu timpul ar trebui să ne facem mai buni. Vorba aia, ca și vinurile.
În studenție ”am simțit cel mai mult”, un amalgam de emoții, mi se tăia răsuflarea, nu am dormit nopți, căutam răspunsuri, căutam întrebări. Am disprețuit mult, dar am iubit și mai mult. Am înțeles învățat că dragostea nu acceptă condiții. Niciodată!!! La cea adevărată mă refer.
În studenție am simțit pentru prima dată ce înseamnă să fii cel mai bun, și cât de tentantă e poziția asta. Am învățat că oamenii mai și pierd uneori, că nu poți fi primul întotdeauna. Mereu primul, e un fel de tiranie pură, și față de tine și față de ceilalți. Am învățat să fiu puternică……………………..
Probabil că mai sunt încă un milion și ceva lucruri pe care aș vrea să le spun despre anii ăștia, dar examenele de stat sunt la o zi distanță și nu mă lasă să fac ceea ce vreau eu, să umblu aiurea prin bloguri.
![IMG_20140129_191652[1]](https://tasteslikecoffeed.files.wordpress.com/2014/01/img_20140129_1916521.jpg)
gânduri de gânduri 