timpul

muzica de duminică luni… (pentru că e sărbătoare și nu am ore, timpul nu mai contează atât de mult..)

oamenii renunță ușor.

this is getting boring
metaforic vorbind desigur.
un fel de observație. iar.
concluzia mea de astăzi- oamenii renunță ușor. foarte ușor. ei nu renunță la mii de lucruri în viața asta, nu renunță la carieră (cei care o au deja), nu renunță la vise, nu renunță la autoîmplinire sau cum s e mai numește chestia aia, nu renunță la mașină, la casă, la telefonul mobil, nu renunță la egoism, la statut, nu renunță la mândrie, nu renunță la prostie în general….dar renunță ușor la oamenii pe care îi iubesc sau i-au iubit la un moment dat.
așa. azi ești în sufletul unui om- mâine nu. metaforic vorbind. azi ești în viața unui om- mâine nu. atât de ușor.
„nu-mi convine ceva. atunci renunț la tine și cu asta basta. mă dezamăgești. mă înnebunești, uneori. mă scoți din sărite. de aia nu vreau să e mai văd. ne-am distanțat. de aia pleacă. nu ne mai înțelegem. nu-mi spui ce vreau să aud. de aia, închide ușa după tine” .
sunt corigentă la capitolul ăsta. eu zic ”pa, pa” după mii de lovituri sub centură, sau de „aici m-am fript”, „mă doare” și alte chestii de genul ăsta.
dar facem o revizuire. una foarte bună. și selectăm.
selectăm pe cei care ne răsplătesc cu aceeași dragoste și cu aceeași căldură. o terminăm cu jumătățile, vrem „totul întreg”. știu, sună egoist. dar cine nu e.
relațiile adevărate, și în special prieteniile, sunt relații cu prea multe legături. extrem de multe. și cu puțin efort reușești să le ții sub control, fără ca să încurci ițele, iar dacă nu, cineva va tăia din legături pentru a fi „liber”.

muzica bună? cine are nevoie de ea?..

preludiu….
muzică bună? pfff, cine are nevoie de ea?

raritate

un fel de clișeu: eleganța, rafinamentul și clasa nu se cumpără. astea trei, oricât de banal n-ar suna vin din interior. apreciez mult calitățile astea. la ambele sexe. 🙂 din păcate sau din fericire astfel de oameni sunt o raritate. însă falsități la tot pasul. știu că unele chestii dacă le ai le ai, dacă nu, nici măcar 50 de mii de cămăși Brioni și costume Hugo Boss sau Tom Ford nu își vor face efectul, și dacă îl vor face nu pentru mult timp.

p.s un fel de observație. 10 din 10. atâtea persoane au exclamat următoarele cuvinte după ce le-am dat video-ul cutare. fără nicio excepție: „ce bărbat!!!!!!!!!” 🙂

p.p.s încă nu e timpul pentru majuscule.

gânduri care te pun pe gânduri :)

aseară cineva pe site-ul de meteo a promis că va fi primăvară. Mama zice azi că a venit primăvara. Natali spune că e primăvară. fetele au trecut la fustițe și rochițe(inclusiv și eu)și se zice, deci, că-i primăvară. ceilalți zic- E PRIMĂVARĂ.
de douăzeci de zile deja. dar pentru unii a început abia acum. e cald. soarele în sfârșit nu minte, dar încălzește pe bune. pentru mine primăvara începe odată cu mărțișorul, nu și anul ăsta. până nu s-a încălzit de-a binelea eram în hibernare.nici un entuziasm. un sentiment de: ”viața trece, iar eu nu o trăiesc. nu o trăiesc din plin. mă fac că nu o observ. las să treacă că-s abia la douăzeci de ani! douăzeci și unu de fapt.” așa până mai ieri-azi. e cald. e bine. deschidem larg geamurile. trrăăăăiimmmmmm!!!

primăvara e ca și mine. când cald, când rece. când ninsoare, când ploaie, când plus douăzeci și cinci, când zero.. și toate într-un tot întreg.
diferențele se observă și în ale cititului. de la îndrăgostiții frumoși la politicieni și de la ăștia la chestiuțe pur feministe.

primăvara e timpul ”ordinii”.
curățenie generală, deci. și da, e timpul iubirii, (de fapt toate cele 4 anotimpuri) dar ăsta are ceva special în el de îți ordonă să faci, să ai și să oferi dragoste dublă.
triplă pentru mine dacă se poate! asta și încă 1400 de dorințe pe o listă care începe cu aș vrea în primăvara asta.
în primul rând să nu mai existe cenzura. a mea cenzură. de la un timp încoace nu mă tot lasă în pace. un fel de autocenzură, mult peste limită ce nu mă lasă să scriu mai des. sau nu. atât cât mi-aș fi dorit eu. sau nu- atât cât mi-aș fi dorit și cum mi-aș fi dorit. dar asta e reparabil.
uneori mă apucă niște gânduri pesimiste. se termină primăvara și vine vara apoi toamna, iarna, iar primăvara și iar și iar. un fel de monotonie, nu? … aș face al cincilea anotimp, nu în fiecare an, așa ”sezonier”, o dată la patru ani. 🙂
diversitate. recreare.la ăștia ca mine tre să existe mereu ceva în plus, ceva ”altceva”. dă-le puțină diversitate, în cantități minime și apoi își revin și merg mai departe………………………..
puncte de suspensie căci n-am cum să termin postul ăsta. mai bine îl închei cu ceva frumos. cu o melodie pe care o ascult la nesfârșit. atât de simplă…

(absența)

pe blogul meu e multă muzică. multe noteee. prea multe uneori. atunci când cuvintele se pierd și nu pot să scriu, mă ajută muzica. sunt o mie și una de stări care pot fi descrise doar de ea.
*************
lipsa și golurile se ”vindecă” cu (fără cacofonie nicidecum) ceva frumos. se acoperă cu ceva frumos, printre care și muzica.
absența nu. nu se vindecă.
absenței putem să-i dedicăm ceva frumos. melodii.
absența de azi are nume. îi dedicăm ”absenței cu nume” aceste note.

(lately)

cumpăr motivație.
scump, bun și mult în ”kilă”.

(take off my pyjamas)

e dimineață. e de fapt fără două minute doișpe.
soarele azi luminează mai tare decât ieri, dar încălzește mai puțin.
deci soarele a decis că trebuie să lumineze azi, iar eu, eu când decid ce fac cu viața mea? amânăm…..
**********************
fb status- morning coffee is the best proof that God exists!
Hell, yeah!!!

Capodopere

Le matin, l’echec, la terasse, la parade, le valse, l’autre valse, le moulin, le parapluie, les deux pianos …și un compozitor de excepție.
******************************
Sunt filme care fără coloana sonoră n-ar fi nici pe jumătate la fel de bune… mai ales dacă aceasta e compusă de Yann Tiersen.
Doar câteva cuvinte.
Omul ăsta face magie, nu muzică..

Într-o dimineață frumoasă..

Învățăm din eșecuri..

Strângeri de mână la o terasă..

Între patru pereți. Între patru gânduri. Într-o cameră goală.

Puține piese îmi trezesc așa emoții cum o fac notele astea..

cuvintele în plus..

sub o umbrelă..

aici nu lipsește nimeni..

(ale mele preferate)

celei mai dragi…

comunism, iar oamenii simt..

Ea…

mereu copii…

Asta-i doar o mică, mică, mică parte…..

majuscule

ceață..
hai să nu scriem cu majuscule. nu există nimic majuscul în viața mea la moment. poate Cafeaua asta pe care o beau. de dimineață. ”dimineața” la 15:24. de fapt m-am trezit mai devreme, pe la 9. aveam mintea încețoșată. cel puțin nu ca și acum. ca și timpul de afară, neînțeles, ba plouă, ba ninge.
înghițituri amare și dulci. mai mult amare decât dulci. dar mă trezesc, hibernam până acum, nu gândeam limpede.
în afară de gândire limpede, dintre lucrurile pe care nu le mai fac de ceva vreme mai este și faptul că nu citesc, și nu scriu, și nu dorm. ca lumea. dorm ca ceilalți, numai nu ca lumea. și nu e Cafeaua de vină pentru că nici pe asta deja nu o prea beau.
am ore la 17:20 seara, la un nivel de unde poți număra luminițele orașului. le-am admirat prea mult, iar apoi s-a făcut plictiseală.
unicul lucru util pe care l-am făcut în ultima vreme este că am finisat de ascultat o carte audio. Hoții de frumusețe. de aici. cartea de rahat. în afară de unele cuvinte bine îmbinate nu m-a luat cu nimic istoria dată. o fi fost faptul că e carte audio ( a doua pe care o ”citesc”). la drept vorbind nici nu se compară cu o carte reală. și nici e-bookurile nu se compară cu o carte reală. una adevărată. cu copertă. cu multe foi. și una perfectă-i( în afară de conținut genial), dacă are ceva ani în plus, cu miros specific și cu o culoare specifică. nu voi fi niciodată adepta cititului ”performant”, cu toate că îl mai folosesc din când în când dar o carte e o carte și punctum. și sper că mai sunt încă mulți de ăștia ca mine. însă din păcate unele cărți nu le găsim nici în librării nici în bibliotecile noastre și atunci apelăm la magicul internet. audiobooks sau e-books.

*********************************
ăștia de sus de fapt sunt niște fulgi de zăpadă, mult-așteptați. anul ăsta n-au aceeași magie. au trecut sărbătorile – a venit și zăpada. însă toți sunt deja indiferenți. puțin copii la săniuș. puțini deloc omuleți de zăpadă. totul prea puțin. emoții prea puține. entuziasm și mai puțin.

p.s Rivarol ceva mai înainte zicea: “To lose one’s self in reverie, one must be either very happy, or very unhappy. Reverie is the child of extremes.” și are dreptate.
acuma Mylene.

punct.